test
Search publications, data, projects and authors

Article

English, Other, Russian

ID: <

oai:doaj.org/article:efbff822fb11439a9e0800ca5080a839

>

Where these data come from
ABUZUL DE PUTERE SAU ABUZUL DE SERVICIU: DELIMITAREA ILICITULUI PENAL DE CEL CONTRAVENŢIONAL

Abstract

Prezentul studiu este consacrat determinării concrete a momentului în care abuzul de putere sau abuzul de serviciu finalizează a mai fi o faptă contravenţională în sensul art.312 Cod contravenţional, metamorfozându-se într-o faptă pre­judiciabilă care este incriminată în sfera ilicitului penal, la concret – la art.327 CP RM. Obiectivul enunţat ridică nume­roase probleme, dat fiind interpretarea neunitară a conţinutului unor semne ce constituie criterii de demarcaţie între numitele fapte, care, la rândul lor, au ocazionat o insecuritate juridică; or, destinatarul şi beneficiarul legii penale rămân într-o incertitudine asupra sferei de aplicare a uneia dintre legi: penale ori contravenţionale. Astfel privite lucrurile, în lucrare au fost soluţionate unele chestiuni principiale referitoare la motivul de operare al făptuitorului în contextul folosirii situaţiei de serviciu şi la urmările prejudiciabile rezultate dintr-o astfel de activitate, ceea ce ne-a permis disocierea infracţiunii prevăzute la art.327 CP RM de contravenţia cu aceeaşi denumire consacrată în art.312 Cod contra­venţional. ABUSE OF POWER OR ABUSE OF SERVICE: DEMARCATION OF CRIMINAL AND CONTRAVENTION IILICITThis article is devoted to the concrete determination of the moment in which the abuse of power or abuse of service finishes with a contravention deed of Article 312 from Contravention Code, changing completely in a prejudicial deed which is charged in the criminal illicit sphere specifically in Article 327 Criminal Code. The stated objective raises many problems given the heterogeneous interpretation of the signs’ content which constitute demarcation criteria between called facts, which in turn have brought legal insecurity or the recipient and beneficiary of Criminal Law remains in an uncertainty over the application sphere of one of the laws: criminal or contravention. Beyond that, in this paper were solved some issues related to the operating reason in the context of situation use and to the harmful consequences resulting from this activity, the fact which allowed the author to dissociate the infringement referred to Article 327 Criminal Code the contravention with the same name enshrined in Article 312 Contravention Code.

Your Feedback

Please give us your feedback and help us make GoTriple better.
Fill in our satisfaction questionnaire and tell us what you like about GoTriple!